Cosul este gol | Autentificare

Tablouri - definitii si interpretari

Articol publicat Luni, 23 Noiembrie 2009, la ora 17:53

" Tablou - Imagine sau reprezentare a unui lucru realizata de un pictor cu pensula si culorile sale. Tablourile pictate  pe panza sunt mai usor de transportat [...]. Tablourile inramate sunt mai aratoase decat celelalte. Insa cea mai frumoasa dintre pasiuni ramane cea a tablourilor. " Aceasta definitie a lui Furetiere, care dateaza din 1960, se remarca prin preeminenta acordata laturii de reprezentare a unui obiect figurativ. Pictorul, ca autor al reprezentarii, si aspectul material al aceateia (pensula, culorii, panza, rama) sunt de asemenea prezente, dar constituie al doilea moment al demersului lexical.

De-abia patru ani mai tarziu, Dictionarul Academiei Franceze se va situa pe un teren mult mai solid cu urmatoarea definitie: " Tablou - Lucrare de pictura pe o placa de lemn, arama sau pe panza. Se numesc Tablouri de sevalet, acele tablouri de marime mijlocie care se pun pe placile de deasupra caminurilor, deasupra usiilor sau pe panourile lambriurilor, sau pe tapiseriile de pe pereti. Cele mari se folosesc in Biserica, in saloane sau in galerii, iar cele mici sunt randuite simetric in camerle si in galeriile amatorilor."

Atat Furetiere cat si Academia Franceza confera si un al doilea sens termenului: Tablou in arhitectura sunt numite laturile, golurile usilor si ferestrelor simple sau cu menouri, practicate in grosimea zidului spre a lasa sa patrunda lumina zilei sau a permite intrarea in camera". "Se numeste tablou, la baza unei usi sau a unei ferestre, partea din grosimea zidului care apare in afara incepand de la prag si care este de obicei in unghi drept cu parametrul".

Tabloul ca suprafata portanta a picturii si tabloul ca deschidere practicata in zid sunt doua sensuri ale aceluiasi cuvant, care nu se exclud, ci se completeaza. Din pacate nu dispunem pana in prezent de un stiudiu lexicografic complet al notiunii de "tablou", nici - ce  este inca si mai regretabil - de un studiu  de istoria artei care sa analizeze amanuntit geneza obiectului de arta numit tablou.

Se stie, si este aproape inutil sa o repetam ca tabloul este o inventie relativ recenta. Fata de vechiile imagini, legate de o functie de cult precisa si de o amplasare anume, tabloul este un obiect care nu se defineste in principal nici prin functia sa liturgica, nici printr-un loc fix de expunere. Este un obiect facut pentru un alt tip de contemplare. Atunci cand, la sfarsitul secolului al XVII - lea, Charles Perrault, in celebra sa Parallele des Anciens et des Modernes, precizeaza stadiul "artei pure a picturii" sau al "picturii in sine" simplul fapt ca el se poate exprima altfel este unul dintre rezultatele existentei si soartei tabloului. 

Inteles in aceasta lumina, discursul asupra tabloului se dezvaluie ca un fenomen secund, structurat incepand de la o intentie de comprehensiune si de autocomprehensiune care este specifica noului obiect figurativ, tabloului insusi. Constientizarea picturii, nasterea conceptiei moderne despre imagine si, in sfarsit , aparitia imaginii artistului demonstreaza ca inventarea tabloului, inainte de a include un vis al puritatii, a fost rodul unei confruntari acerbe a noii imagini cu propriul sau statut, cu propriile sale limite.              

 

Textul orginal se gaseste in Instaurarea Tabloului, autor Victor Ieronim Stoichita.